ROMANIA IN POLITICA ORIENTALA A FRANTEI (1866-1878)

Lucrarea de faţă îşi propune elucidarea, pe cât posibil, a rolului jucat de Franţa în politica europeană, a interesului ei pentru România şi a locului ocupat de aceasta din urmă în politica franceză din Orient. Se vor aborda cu precădere relaţiile politico-diplomatice, nefiind însă omise şi alte aspecte ale relaţiilor economice, culturale dintre cele două ţări.
Pornind de la datele istoriografiei recente, română şi franceză, dar insistând pe documentele edite, ca şi pe o serie de surse inedite, intenţionăm să punem în lumină noi aspecte şi puncte de vedere privind rolul jucat de România în politica franceză din Orient în perioada 1866-1878. Stabilirea cu exactitate a unor noi repere, dar şi nuanţarea unor aspecte pot duce la reformularea unor aprecieri, dar şi la relevarea unor noi puncte de vedere. Majoritatea istoricilor apreciază că după 1866 relaţiile româno-franceze au avut un caracter sinuos. Astfel că, începând cu acest din urmă an, se observă o răcire a relaţiilor dintre România şi Franţa, în anumite momente românii abordând cu curaj situaţiile ivite şi, oarecum stânjeniţi de spiritul tutelar al „fratelui mai mare”, se vor îndepărta de el. Autorul