AMINTIRI

Vara, înrăvărsatul zorilor, glasul cucoşului s-auzea, nu s-auzea la ceas hotărât, dar glasul lui cuconu Ioniţă Hrisanti niciodată nu dădea greş, de îndată ce începea să se îngâne ziua cu noaptea şi când, încă, nu se afla pe drum nici ţipenie de om...
— Ştefane!...
Şi dintr-un bordei în pământ tocmai din fundul ogrăzii largi, acoperite peste tot cu iarbă verde, măruntă şi curată, Ştefan răsărea somnoros... Şi scurt, gros, bătrân şi îndesat, cum era, ai fi zis că mai degrabă se dă de-a dura, decât că aleargă iute spre cerdacul cu scări de piatră, de unde-1 striga cuconu Ioniţă Hrisanti.
- Ia dă drumu' Gioenii, mă Ştefane, şi scoate-i apă
proaspătă; vezi numai să fie teica curată.
Şi pană ce Ştefan să cureţe teica, să scoată apă şi să dea drumul Gioenii, fata din casă aducea cafeaua.
- Ia du-te-n poiată, fa Mariţă, zicea cuconu Ioniţă
fetei din casă, şi vezi de nu cumva s-o ouat vro găină, şi-mi
adăouăle-ncoace.
Şi până ce Mariţa să se ducă-n poiată, să vadă de s-o ouat vro găină şi până ce să-i aducă toate ouăle pe număr, cuconu Ioniţă îşi mântuia de sorbit cafeaua, stând jos, pe scara de sus a cerdacului şi privighind la îndeplinirea poruncilor sale.